Hai la vot!
Au mai rămas câteva ore până la închiderea secţiilor de votare. Am încercat să mobilizez pe cine am putut să meargă la vot. Am convins nişte prieteni din Sectorul 5 nu doar să meargă la vot, ci să şi-l voteze pe Sebastian Bodu, din păcate nu le-am cerut să facă poze cu telefonul să fiu sigur de voturile lor, dar vedem diseară la exit-poll
.
Pe INconstantIN.ro sondajul cu privire la alegerile din cel de-al doilea tur pentru primăria generală a Bucureştiului s-a încheiat. Din păcate, scorul nu e cel pe care mi-l doream: Vasile Blaga – 84, Sorin Oprescu – 84.
Nu o să încerc acum să demonstrez importanţa unui vot, am făcut-o deja. O să spun doar că mi-e silă de cei care stau acasă şi o fac pe deştepţii, “las’ că ştim noi” şi “de ce să votez că nu am cu cine vota”, ca apoi să se plângă pe la colţuri vărsându-şi frustrările existenţiale pe “ăi de sus”.
P.S. Culmea e că aceşti impotenţi volitivi sunt aceeaşi care tot repetă cu un surâs sofistic în colţul gurii că “se fac ăia de ruşine la Euro 2008, hai, bă, veniţi acasă”. N-au cu cine, bă, n-ai cu cine, nişte “Mitici”.

Comentariu scris de claus pe 15 Iunie 2008:
Imi pare rau ca ti-e sila de aia care nu voteaza azi. N-o sa repet motivele pentru care m-am dus in turul 1 si nici pe alea pentru care nu ma duc azi. N-o sa zic nici ca atunci cand traiam prima dezamagire in urma unui vot moralistii ca tine erau prin scoala generala. O sa zic doar ca prin articolul asta m-ai dezamagit.
Comentariu scris de INconstantIN pe 15 Iunie 2008:
Dezamăgirea e reciprocă, din păcate. Chiar nu înţeleg acest fel de comportament. Ai un drept, de ce să nu ţi-l exerciţi? Au murit nişte oameni pentru ca noi să avem acest drept…
Comentariu scris de claus pe 15 Iunie 2008:
Oamenii aia n-au murit pentru a-mi da mie posibilitatea de a alege intre Blaga si Oprescu. Sunt convins ca n-au murit nici pentru a fi nevoiti sa alegem acum 8 ani intre un comunist si un descreierat. Oamenii aia au murit pentru a-mi da mie posibilitatea de a alege si eu astazi am ales sa stau acasa. Crede-ma pe cuvant, eram acolo.
PS: Cred ca puteai sa motivezi oamenii sa mearga la vot si fara sa-ti fie sila sau sa-i faci impotenti volitivi. Asta m-a deranjat, in caz ca n-ai inteles.
Comentariu scris de INconstantIN pe 15 Iunie 2008:
Eu mă refeream la cei care nu merg la alegeri, dar, în acelaşi timp, aleg să se plângă în permanenţă de viaţa mizerabilă pe care o duc.
Iar referitor la cei doi care se bat pentru Bucureşti, asta e, presupun că ştii vorba cu poporul care îşi merită conducătorii. Nu mă aştept să apară peste noapte un făt-frumos fiul iepei care să satisfacă cerinţele morale ale unui om politic integru. Deocamdată alegerea se face între cei doi, or, în acest caz este evident spre cine ar trebui să meargă votul unui om deschis la minte.
În plus, mi se pare o aberaţie ca 20 % să aleagă pentru restul de 80 % în Bucureşti. Cred că înţeleg eu altfel democraţia…
Comentariu scris de claus pe 15 Iunie 2008:
Ai dreptate, e foarte aiurea ca o mica parte din bucuresteni o sa aleaga si pentru restul, dar e si mai aiurea (zic eu) faptul ca o mare parte din aia 80% stau acasa pentru ca nu se simt reprezentati de niciunul dintre candidati.
Ma rog, poate m-am aprins eu aiurea, dar imi mentin parerea: jignind oamenii nu-i motivezi sa mearga la vot. Puteam sa tac, fiecare scrie ce vrea pe blog-ul personal, dar m-am simtit dator sa te “trag de maneca” tocmai pentru ca pun pret pe ce scrii tu aici.
Comentariu scris de claus pe 15 Iunie 2008:
Una peste alta m-am razgandit, ma duc si-i votez pe-amandoi. Sper ca asa dau dovada de simt civic.
Comentariu scris de cristina pe 15 Iunie 2008:
la sectorul 5 e o diferenta de numai cateva sute de voturi intre sebastian bodu si vanghelie! cateva voturi pot inclina balanta intr-o parte sau alta. acum votul nostru chiar conteaza!
Comentariu scris de INconstantIN pe 15 Iunie 2008:
@ Claus: Asta îi spuneam şi lui Dan Dumtitrescu la un moment dat: nu înţeleg de ce procentele mari ale celor care nu se simt reprezentanţi nu se asociază şi nu încearcă să găsească o persoană, un grup de persoane care să îi reprezinte.
Nu ştiu unde vezi tu jignirea, că eu nu o văd. Pentru mine “miticii” sunt acei cârcotaşi care critică tot ce prind fără a oferi vreo soluţie, sau fără a face ei ceva. Asta mă enervează că, deşi azi nu au mers la alegeri, de mâine ai să îi tot auzi povestind cât de aiurea
e să trăieşti într-un Bucureşti de rahat. De ei mi-e silă, nu de cei care aleg să nu meargă la vot, pentru că e şi ăsta un vot în sine, un fel de “abţinere”.
Comentariu scris de INconstantIN pe 15 Iunie 2008:
@cristina: Nu te întreb de unde ai datele referitor la diferenţa de câteva sute de voturi la sectorul 5, dar susţin întru totul îndemnul tău
.
Comentariu scris de Dan Dumitrescu pe 16 Iunie 2008:
Urmatoarele alegeri vor fi uninominale, asa ca se va vota omul, nu partidul si asta ar trebui sa stimuleze prezenta la vot. Dar nu suficient, si sper sa vad /sustin o campanie hailavot mult mai puternica la alegerile parlamentare.
PS. Cred ca deja ne putem tutui, ca sa te scap sa-mi mai scrii gresit numele.
Comentariu scris de Românii, politica şi fotbalul : INconstantIN.ro pe 18 Iunie 2008:
[...] politica şi fotbalul June 18th, 2008 • Related • Filed Under Hai la vot!Rezultate alegeri locale pentru BucureştiVasile Blaga – Bulldogul îi face campanie negativă lui [...]