Petiţie online: Dan Bălan la Eurovision şi despre inutilitatea campaniilor din blogosferă
Întotdeauna mi-au plăcut oamenii cu un simţ civic bine dezvoltat, convinşi de faptul că ei sau/şi cei din jur pot influenţa sau chiar schimba anumite lucruri. Totuşi, am încercat să mă feresc de iniţiative care sunt departe de a avea un simţ realist în pornirea lor.
Cel mai mult mă amuză însă pornirile sufleteşti ale unor bloggeri încântaţi de posibilitatea de a vorbi unui public prin intermediul blogului şi care, într-un gest de megalomanie, se zbat în grădina minunată a blogosferei sperând că vor putea avea un impact asupra lucrurilor de peste gardul online-ului.
Campania hailavot.org e unul din cele mai recente exemple. Sincer, nu pot înţelege demersul acestei campanii atât timp cât ea presupune scrierea a “5 motive ca să mă duc la vot” sau “5 motive ca să NU mă duc la vot”. Poftim? Adică, până la urmă nu contează dacă pledezi pro sau contra, important e să scrii şi tu acolo un post debordând a “opinii bazate”:)) şi să dai un link spre hailavot.org… Şi atunci, care e impactul unei campanii care pledează pentru un simplu linkbait?
Da, am văzut şi eu că politicul se îndreaptă cu paşi rapizi şi necalculaţi spre mirifica lume a bloggingului în general şi a online-ului în particular. Am tot încopit pe perioada aceste campanii electorale şi o listă cu politicieni – candidaţi la primării şi consilii care au cumpărat chiar reclama de la Google prin AdWords – AdSense, după ce au populat Internetul românesc cu o puzderi de site-uri şi bloguri jenante. Efectul? Dezastruos, aşa cum o spun şi alţi bloggeri mai deştepţi ca mine.
Revenind la campania Hai la Vot, mai nou, aceasta are şi un corespondent în show-biz: Campania “Dan Bălan la Eurovision” lansată de Vitalie Cojocari şi pe care unii au luat-o în serios:))! Unii, adică cei de la Agenţia de Ştiri UNIMEDIA. Postul lui Vitalie începe aşa:
Propun o campanie. Toti bloggerii basarabeni si nu numai, toti cei care au un dram de trafic pe net si nu numai, sa promovam ideea: “Dan Balan trebuie sa mearga la Eurovision din partea Moldovei”.
Urmează o sinteză de argumente, departe de a fi convingătoare, a unui succes iminent al lui Dan Bălan la Eurovision. Şi finalul cu apel către bloggerii de vază ai blogosferei moldoveneşti:
Desi, multi au spus ca blogosfera are o influenta slaba in Republica Moldova. Eu cred ca ii este in putinta sa lanseze o campanie. INconstantIN, Oleg Cristal, Paul Hodorogea, Vector’s, Tudor Cojocari, Tudor Darie, Pavel Ciorici, Ion Surdu, Decolteu un blog cu tupeu, Valeriu Tihai, Artur Gurau, Alex Pumnea, Vultoor şi mulţi alţii, vă băgaţi?
Mai întâi, blogosfera nu are nicio influenţă în Republica Moldova, să fim serioşi, ea aproape că nu există, aşa cum observa recent şi Vultoor. Totuşi, lucrurile evoluează, este evident, dar de la a recunoaşte faptul că numărul blogurilor în Republica Moldova creşte şi până la a-ţi imagine că blogosfera poate influenţa anumite lucruri de genul selecţiei reprezentanului la Eurovision, e o cale mult prea lungă şi plină de dâmburi visătoare, ca să fiu elegant.
Oricum, ca să nu ziceţi cumva că sunt Gică Contra, susţin şi eu campania pe care am transpus-o şi într-o petiţie pe care vă invit să o semnaţi pe petitiononline.com. Cine ştie, poate, până la urmă va avea un oarecare impact.





Comentariu scris de mihnea pe 28 Mai 2008:
eh, hai… termina cu astea gen ‘mai destepti decat mine’ ca ma nervozezi
Comentariu scris de INconstantIN pe 28 Mai 2008:
Deci, aici a fost un demers subtil, pentru adăugând un grad de comparaţie (gradul comprativ de superioritate), rezultă că şi eu mi-s deştept:P. Adică, tot pe mine m-am lăudat:)!
Comentariu scris de uMbrEaKk0) pe 28 Mai 2008:
fiti seriosi! Ei au bani de pe sms-votig, euro-vision este un proiect comercial…
Comentariu scris de Tudor Cojocaru pe 28 Mai 2008:
Da’ rau mai esti, Constantine!
.
Uite, de exemplu daca vom sustine noi (si vad ca deja cel putin noi doi suntem “into it”, ii vom face reclama lui Dan Balan, cu siguranta il vor mai vota inca multi altii la randul lor (in cazul in care va participa la preselectie.
In plus, am putea sa ii inmanam scrisoarea “fan-club-ului Blogosfera” lui Dan. Poate il apuca plansul, se induioseaza si revine sa nu-i lase pe altii sa ne faca de ras statuletul in Europa
Comentariu scris de INconstantIN pe 28 Mai 2008:
Cum să nu?:)
Comentariu scris de Campania “Când te scot la un Cico?” pe Yahoo Messenger : INconstantIN.ro pe 11 Iulie 2008:
[...] INconstantIN.ro şi Blogrollul64 de bloggeri sub arest sau New Media şi exprimarea liberă onlinePetiţie online: Dan Bălan la Eurovision şi despre inutilitatea campaniilor din blogosferăSunteţi enervanţi!Blogul lui Tudor Darie relocat la tudordarie.md Filed Under: Blogosfera [...]