Marea finală de pe Antena 3: Blaga, Oprescu, Diaconescu şi Orban

feature photo

Antena 3 i-a avut azi invitaţi, începând de la 20:00, pe principalii protagonişti ai cursei pentru Primăria generală a capitalei: Vasile Blaga (PD-L), Cristian Diaconescu (PSD), Sorin Oprescu (independent) şi Ludovic Orban (PNL). S-a vrut a fi finală cu doar 3 zile înainte de votul de duminică. Încerc să punctez cât mai telegrafic:

  1. Gabriela Vrânceanu-Firea antipatică şi teatrală, sau invers. Prea multă publicitate băgată pe gât pentru Săptămâna Financiară.
  2. Acea rundă de întrebări, „pentru tinerii care ne urmăresc”, vorba lui Firea, absolut stupidă. Atât timp cât răspunsurile invitaţilor nu sunt confirmate, sau infirmate şi corectate (aşa cum observase şi Oprescu, de fapt), mi se pare stupid demersul, cu rezerva benefică a răspunsurilor corecte pe care le cam ştim cu toţii.
  3. Am râs la declaraţiile de avere ale lui Blaga şi Orban. Cei doi au declarat printre altele şi datorii de 600.000 RON la persoane fizice în cazul lui Blaga şi 7500 de euro Orban. Poftim? Adică veniţi la Primărie să aveţi de unde întoarce datoriile?:D
  4. Am râs şi la încercarea penibilă a celor de la Antena 3 de a împrumuta din formatul emisiunii “Meciul serii” de la Realitatea TV prin aducerea echipelor de susţinători ai celor 4.
  5. Am revăzut clipurile electorale. Acea cască de protecţie şi creierul din clipul lui Orban sunt fenomenale. Blaga a încercat o ieşire din tipar cu harta lui, dar nu i-a prea ieşit. Despre spotul electoral al lui Oprescu am mai vorbit. Diaconescu are de departe cel mai bun spot electoral. Fundal muzical excelent, tranziţia de imagini bine dimensionată, discursul foarte convingător.
  6. Vasile Blaga cam bombastic şi cu prune în gură. Totuşi destul de incisiv.
  7. Cristian Diaconescu, dacă nu ar fi avut acea ieşire proastă când a declarat că nu vrea să citească declaraţia de avere a lui Sorin Oprescu doar pentru a aminte de nişte proiecte implementate cu Banca Mondială, ar fi avut o prezenţă perfectă.
  8. Sorin Oprescu, a avut ca de obicei figura unui Mitică jmeker cu o eleganţă în dialoguri mai mult forţată, decât falsă.
  9. Ludovic Orban şters. Neinteresant.

Sondajele îi dau ca şi trecuţi în turul doi pe Blaga şi Oprescu. Dintre cei doi e evident că votul meu ar merge către Blaga, răul mai mic, evident, deşi logica pare a fi alta.

Şi anume, o mare parte din voturile celor care vor vota pentru Cristian Diaconescu în turul I, vor fi redirecţionate către Sorin Oprescu, dintr-o simplă inerţie de colaratură politico-doctrinară. Or, în cazul lui Blaga, sunt foarte mici şansele ca acesta să se bucure în turul doi de voturile

…..

Aveţi aici o analiză a declaraţiilor celor 4. Bonus, Cozmin Guşă. Între timp: Pomeni electorale pe ultima suta de metri: Vanghelie a “daruit” telefoane mobile in Rahova şi Lavinia Sandru: Mii de bucuresteni au fost inselati de Sorin Oprescu

P.S. A 3-a veveriţă era, de fapt, Orban. Nu se vede în imagine pentru că s-a ascunt sub casca din clipul video…

   

23 comentarii până în acest moment. »

  1. Ma dezamagesti mon cher, Blaga? Adica esti ok sa ramana inca 4 ani PD-L la primarie. Credeam ca te-ai saturat sa astepti dupa autobuzul 104, dar se pare ca esti un pic masochist.

    Like sau Dislike: Thumb up 0 Thumb down 0

  2. Ziceam între Blaga şi Oprescu!

    Like sau Dislike: Thumb up 0 Thumb down 0

  3. Blaga inseamna inca 4 ani PD-l la primarie. Chiar nu-ti ajunge ce vezi pe strada?

    PS. Si in primul tur cu cine ai vota?

    Like sau Dislike: Thumb up 0 Thumb down 0

  4. Păi, în afară de Dan Dumitrescu, l-aş vota pe Cristian Diaconescu dacă nu ar fi de la PSD:)!

    Like sau Dislike: Thumb up 0 Thumb down 0

  5. Ma, tu vrei o bere vineri la motoare?
    PS. stiu ca nu ai drept de vot;-)

    Like sau Dislike: Thumb up 0 Thumb down 0

  6. Cine a zis că nu am drept de vot? Ştii tu că nu am buletin de Bucureşti?

    Like sau Dislike: Thumb up 0 Thumb down 0

  7. Dacă n-ai ţi-l dau pe-al meu, da’ numai pentru turul 2. Duminică mă duc, dă cineva vreo bere pentru un vot? :) )

    Like sau Dislike: Thumb up 0 Thumb down 0

  8. Da, te-ai dat de gol pe un blog.

    PS. Poate par debutant, dar sa stii ca citesc blogguri, zilnic.
    PS2. Stai linisti, dau o bere.

    Like sau Dislike: Thumb up 0 Thumb down 0

  9. @claus: Claus, uite, vorbeşte cu Dan! BTW, nu vii şi tu vineri La Motoare?
    @Dan Dumitrescu: Bine, mă, că eşti tu informat:D! Da să ştii “că nu m-am dat de gol”, nu mi-am ascuns niciodată descendenţa geografică:)!

    P.S. Sper să nu te supere “mă”-ul, că noi, Racii, suntem mai sensibili:D… Şi da, de data asta o să beau o bere, două.

    Like sau Dislike: Thumb up 0 Thumb down 0

  10. Ma, fortzezi nota, eu o platesc doar pe prima.

    @claus: daca gaseam hailavot.org pe blogul tau poate aveai sanse la o bere, dar …

    Like sau Dislike: Thumb up 0 Thumb down 0

  11. @Dan Dumitrescu:
    1. Nu prea beau bere şi atunci când beau mi-o plătesc singur
    2. hailavot.org sună mişto pentru copiii care anul ăsta se dezvirginează ca alegători, eu unul sunt sătul de-atâta votat degeaba.
    3. Cred că vă votez şi fără bere. De ce? Am tendinţe ecologiste de la o vreme (plus că prefer să dau votul cuiva care n-are nicio şansă decât să votez unul din fariseii consacraţi).

    @INconstantIN: Eu am o idee fixă cu socializarea asta uebdoizero – prefer să rămână online.

    Like sau Dislike: Thumb up 0 Thumb down 0

  12. Parerea mea este ca Diaconescu va castiga dintre astia 3 de mai sus…este singurul care este cat de cat curat fata de ei …de Oprescu nu mai zic… a falsificat semnaturile pentru candidatura…a trecut si oameni morti pe ele….ce sa mai zic mai mult de atat.Va salut !

    Like sau Dislike: Thumb up 0 Thumb down 0

  13. Viorele, îmi place adresa ta de email!:))

    Like sau Dislike: Thumb up 0 Thumb down 0

  14. acum sincer, o sa merg la vot… dar in cazul in care diaconescu nu trece in turul 2, prefer sa stau acasa… pt ca n-am sa votez cu 2 farisei… sunt satul de oameni ca blaga si oprescu… cat timp o sa mai treaca pana cand in Romania se va schimba aceasta gandire comunista, ca a lui blaga si oprescu???

    Like sau Dislike: Thumb up 0 Thumb down 0

  15. @BINladenu: Nu cred ca Diaconescu vrea sa treaca in turul 2.

    Like sau Dislike: Thumb up 0 Thumb down 0

  16. @Dan Dumitrescu: Adică?

    Like sau Dislike: Thumb up 0 Thumb down 0

  17. In primul rand trebuie sa faci diferenta intre Diaconescu individ/politician si Diaconescu candidat la PMB. Aceasta candidatura nu este agreata nici de el (atitudine) nici de electoratul PSD (poll-uri). Dar pentru ca “asa e in tenis”, CD trebuie sa faca ceea ce-i dicteaza constiinta (pardon, Geoana).

    Like sau Dislike: Thumb up 0 Thumb down 0

  18. Sper ca Diaconescu va castiga…mi se pare cel mai potrivit pt a conduce acest “oras”care ar trebui sa arata ca o capitala europeana!!!

    Like sau Dislike: Thumb up 0 Thumb down 0

  19. sper din suflet ca bucurestenii, sä nu se scalde in minciunile smecheriile lui oprescu. bucurestiul nu are nevoie de falsificatori incä odatä, si-a mai bätut joc de ei zombii la mineriade.

    Like sau Dislike: Thumb up 0 Thumb down 0

  20. oprescu sa se duca la azil …farsorul …

    Like sau Dislike: Thumb up 0 Thumb down 0

  21. oprescu = iliescu =mitrea

    Like sau Dislike: Thumb up 0 Thumb down 0

  22. diaconescu este un om minunat!!! votez diaconescu!!

    Like sau Dislike: Thumb up 0 Thumb down 0

  23. blaga este buldogul …oprescu este tatal lui

    Like sau Dislike: Thumb up 0 Thumb down 0

Tu cum comentezi? Lasă un comentariu după bip!

    IMPORTANT: Să nu vă fie cu bănat, dar apariţia comentariului Dvs. extrem de     pertinent ar putea fi întarziată de sistemul de cache.